Arhive pe categorii: karate

Dupa 8 Ani

Lasă un răspuns

Dupa 8 ani de pauza am fost in weekend-urile astea la doua competitii de karate. Am participat numai la kata, din motiv ca n-am avut nici un chef sa iau pumni in cap degeaba. La prima m-am dezechilibrat si am iesit pe locul patru. Din fericire nu este nici o dovada video, asa ca practic nu s-a intimplat. La a doua totul a mers conform planului meu de antrenament intensiv de maxim doua ori pe saptamina, asa ca am iesit pe locul trei (din doispe). A fost fain. Parca au trecut numai citeva zile decind ne antrenam cu Marius si cu Attila in Dallas, sau cu Marius si cu Calin in baza Unirea…

Pentru cei interesati, aici is citeva clipuri de la competitie.
Locul I:

Locul II:

Locul III:

Si un pustan care mie imi place de numa’ si care n-a ajuns la podium desi eu zic ca merita clar:

Richard Amos

Lasă un răspuns

Astazi am fost la un seminar cu Richard Amos. Unul dintre putinii gaijin-i care au facut programul de instructor la JKA acasa si care a ajuns prin finale la campionatele japoneze si mondiale JKA.

Foarte fain tipul. Uitindu-te la el iti dai seama ca intr-adevar „karate is easy” (zice el), adica efortul fizic trebuie sa fie minim pentru o tehnica buna. Alte doua chestii care le-a repetat (si care se leaga foarte bine de discutiile recente despre schi): (a) totul e initiat si controlat de „one point”, adica punctul energetic din bazin; si (b) nu exista o forma unica fiindca orice variaza prea mult de la o persoana la alta, si oricum chestiile astea de „superficial photo finish” nu conteaza – conteaza cum ajungi acolo. Stiu ca astea le stim toti teoretic, dar e alta treaba cind il vezi pe unul care chiar face asta de vreo 30 de ani, in sala si pe la toate campionatele importante. Alt citat deep: „it takes 10,000 repetitions to get a technique right but only one or two to form the wrong reflex. This is the big human curse.”

Sensei Yutaka Yaguchi: Mind and Body – Like Bullet

1 răspuns

Am terminat de citit cartea de mai sus, care, desi titlul american nu o zice, e autobiografia lui Yutaka Yaguchi, unul din sensei-i care a adus shotokan-ul in America. Mersi Marius!
Faina cartea. Desi Sensei Yaguchi e un japonez de la tara care a descoperit adjectivele tirziu in viata, surprinzator cartea e faina chiar si din punct de vedere literar. Se simte clar stilul sec de japonez „old school” peste tot. Oricum, valoarea cartii e ca Yaguchi e unul dintre putinii sensei in viata care a prins karate-le de pe vremea lui Funakoshi pina in zilele noastre. Foarte fain sa poti lega toata perioada asta intr-o istorie coerenta.

Un paragraf care m-a uns:

„I plan never to retire. I believe retirement would probably hasten ill health and death for me. It seems that the moment I event begin thinking about retiring, I’ll start to feel bad, as though my health is already beginning to deteriorate. The thing that continues to drive me forward is my love for karate. If I retired, that would be gone, and there would be only a hole where all that drive and feeling resided. I believe that when you find a place where you can relax and retire, you let down the guard that protects you and preserves your health. Your spirit, when focused, keeps you healthy. As soon as you begin thinking about retirement, you lose the benefit of a focused spirit, and your health begins to deteriorate. The way I live and stay alive now is with my spirit.”

The technique should work

Lasă un răspuns

Aici e un film de la stagiul cu Steve Ubl. Is vreo 15 minute in total dar eu zic ca merita vazut. Uitindu-ma am ramas inca o data impresionat de cit de fain si practic e karatele lui. Dupa cum zice tipu’: „the technique should work”, indiferent ca e kata sau altceva. Tot acuma mi-am dat seama ca statistic eu am luat cele mai multe palme peste cap la stagiul asta.

Master Camp 2009

Lasă un răspuns

Weekendul asta, pe care l-am inceput de vineri ca-n Spania, am fost cu Marius la Master Camp-ul ISKF. A fost beton, parca eram inapoi la antrenamentele din Manastur. Singura diferenta a fost ca aici era plin de batrini japonezi: Okazaki, Yaguchi, Kanazawa, Ochi, Miura. E o senzatie faina sa te antrenezi cu unii pe care pina acuma i-ai vazut numai in postere sau casete video piratate. Impresionant ca majoritatea astora au peste 75 de ani dar inca is flexibili si se misca beton. Pe de o parte e si trist, ca desi se mista super pentru niste batrini, nu mai is ce-au fost. Kanazawa e plin de riduri si parea cam plictisit. Chiar ne bucuram cu Marius ca nu l-am prins ca instructor, ca asa raminem cu idealul ala in minte format de casetele lui Liviu.


Alte „highlight-uri” de la camp: am stat in niste cabane de n-am crezut ca mai exista asa ceva. Taberele alea de pionieri de pe vremea noastra erau cinci stele fata de conditiile astea. In plus, mai era un batrin, Bob, care dadea stingerea (la 10) si trezirea (la 6). Nu cred ca l-am vazut de multe ori fara sa urle sau sa sufle intr-un fluier de prost gust. Faze „puerile”, zice Marius.