Arhivele lunare: august 2010

Jerry Yang

1 răspuns

Saptamina asta am avut o intilnire cu Jerry Yang:

imag0104 Inteligent tipul si cu detectoru’ de BS foarte bine dezvoltat. Nu degeaba ii cine ii. Acuma pot macar sa zic ca, chiar daca nu iese faza cu cabana in Taos, macar am dat mina cu unu’ care daca se inerveaza il cumpara pe tot. Da’, dupa cum se vede, am pus mina pe el asa ca poate poate ii molipsitoare treaba.

Sensei Yutaka Yaguchi: Mind and Body – Like Bullet

1 răspuns

Am terminat de citit cartea de mai sus, care, desi titlul american nu o zice, e autobiografia lui Yutaka Yaguchi, unul din sensei-i care a adus shotokan-ul in America. Mersi Marius!
Faina cartea. Desi Sensei Yaguchi e un japonez de la tara care a descoperit adjectivele tirziu in viata, surprinzator cartea e faina chiar si din punct de vedere literar. Se simte clar stilul sec de japonez „old school” peste tot. Oricum, valoarea cartii e ca Yaguchi e unul dintre putinii sensei in viata care a prins karate-le de pe vremea lui Funakoshi pina in zilele noastre. Foarte fain sa poti lega toata perioada asta intr-o istorie coerenta.

Un paragraf care m-a uns:

„I plan never to retire. I believe retirement would probably hasten ill health and death for me. It seems that the moment I event begin thinking about retiring, I’ll start to feel bad, as though my health is already beginning to deteriorate. The thing that continues to drive me forward is my love for karate. If I retired, that would be gone, and there would be only a hole where all that drive and feeling resided. I believe that when you find a place where you can relax and retire, you let down the guard that protects you and preserves your health. Your spirit, when focused, keeps you healthy. As soon as you begin thinking about retirement, you lose the benefit of a focused spirit, and your health begins to deteriorate. The way I live and stay alive now is with my spirit.”

Alergat descult

4 răspunsuri

Joi am alergat vreo 5 minute descult pe o bucata din Dish Loop. Foarte ciudata senzatia: ca si cum ai fi pe janta la masina sau bicicleta. Si tot ca la o roata pe janta ti se taie cauciucu’ daca mergi prea mult asa. Dupa vreo 5 minute am facut pana la un deget asa ca a trebuit sa ma calmez. Dar experienta a fost beton si se va repeta clar. Ce am invatat:

  • Senzatia ca nu este nimic intre talpa si drum e tare faina, chiar daca mai apare si se sparge vreo batatura. Apropo de bataturi, are careva ceva feedback de la alergatul cu Five Fingers?
  • M-am prins ca nu-mi folosesc deloc jumatatea din fata a talpii la alergat. Uitindu-ma de sus la talpa se vedea cum se balangane degetele alea fara nici un rost. Probabil de asta am facut si rana la unul din ele, ca practic loveau asfaltul aleator si fara control.
  • Abia dupa ce mi-am luat iar adidasii in picioare mi-am dat seama cita protectie baga astia in talpa, chiar si in aia asa zisi „light trainers”. Parca eram intr-un Cadillac cu suspensie pe aer. Asta ii partea faina. Partea mai naspa ii ca iti seama imediat cit control pierzi prin faptul ca alergi incaltat. Faptul ca talpa atinge ceva nu mai inseamna nimic. De acolo pina la reactia solului mai e cale lunga… Plus ca se pierde o gramada la stabilitatea piciorului. Abia acum mi-am dat seama ca, dupa primul contact cu talpa pantofului, piciorul mai aluneca sau inspre interior sau inspre exterior, in functie de structura talpii.