Despre Barcelona

28 septembrie 2008

Dupa atitia ani de Barcelona, ne-am dat seama ca ar fi bine sa impartim toate informatiile acumulate cu prietenii nostri dragi. Asa ca m-am apucat de facut o lista cu chestiile care ne-au placut de prin zona. Am incercat sa nu pun (aproape) nimic despre FC Barcelona, Gaudi si celelalte chestii care se gasesc in orice ghid de 3 lei despre Barcelona. Nu ca ce ne place noua ar fi neaparat mai fain, dar macar asa puteti ajunge prin niste locuri unde densitatea de turisti e mai mica de 10 englezi beti pe metru patrat.

Baruri

Ca tot veni vorba de englezi beti, in Barcelona se poate combina turismul + mincare + beutura intr-un fel foarte placut si responsabil. Solutia e evident un tur prin barurile baste din cartierul vechi. Bastii au doua traditii foarte meseriase. In primul rind, cam toata lumea e de acord e ca ei sint cei mai tari in „pintxos” (adica niste mici opere de arta gastronomica vindute sub forma de sandwichuri) din Spania. In al doilea rind, traditia basca zice ca in fiecare bar se sta numa’ un pic, cit sa maninci un pintxo si sa bei un txakoli (vin alb basc) si dupa aia te cari inspre urmatorul bar. In felul asta se evita alcolizarile intense si se si combina mai multe activitati de vacanta. Cartierul vechi are cu totul alt farmec vazut noaptea dupa 1+ beri… Apropo, recomand inceperea turului pe la ora 9. Asa prindeti orele de seara dar e un pic inainte sa se umple barurile.

Astea is barurile care au fost deja verificate, in ordine geografica, incepind din statia de metro Liceu:

  1. Irati,
  2. Bilbao Berria,
  3. Sagardi,
  4. Euskal Etxea, e si centrul cultural basc in Barcelona,
  5. Xampanyet, singurul bar catalan din lista,
  6. Ca si bonus, un pic in afara rutei de mai sus, Txakolin.

Harta de mai sus are toate barurile astea marcate. Despre mincare: sint multe chestii bune, dar daca vi se rupe de starea ficatului vostru, cereti pintxos cu „chistorra”, adica sandwichuri cu cirnaciori afumati + prajiti. Cirnati mai buni ca astia n-ati mincat, decit eventual facuti de o ruda de singe foarte apropiata. Xampanyet e singurul bar catalan de pe lista. Dupa cum ii zice numele, astia sint specialisti in sampanie, la care acuma ii zice „cava” din motive de copyright. Care merge beton cu hamsii afumate („anchoas”) si rosii uscate („tomates secos”). Highly recommended.

Restaurante

Fiindca de o vreme ne-am facut vegetarieni trebe sa recomand restaurante vegetariene. Astept multumirile medicilor de familie. Cam astea ar fi, in ordinea preferintelor mele:

  1. Juicy Jones: merita cerut meniul combinat de 8.50 – supa, felul doi, prajitura. La felul doi „Thali” – o combinatie de mai multe feluri de mincare indiene, e bun de te lingi pe degete. Meniul asta se serveste toata ziua.
  2. Sesamo: asta e cel mai „romantico” dintre toate si probabil si mincarea cea mai calitativa. Meniul de prinz e in jur de 10 euro. Altfel, cereti ce va suna bine din meniu. Cam tot ce am mincat acolo e bun.
  3. Biocenter: aici se poate minca cel mai mult. Meniul include supa si salata „all you can eat”, plus felul doi si prajitura. Prajiturile, supele si salatele sint foarte bune. in schimb, dupa o vreme ne-am prins ca pe tot ce gatesc pentru felul doi pun acelasi sos, asa ca tot are cam acelasi gust… Nu neaparat rau, dar plictisitor dupa citeva incercari. Oricum, merita aia vreo 10 euro.
  4. Daca vi se face pofta de fast food, mergeti mai bine la Maoz decit la McD sau altele. La Maoz puteti minca un falafel pe care va puneti voi ce si cita salata vreti.
  5. Asta e singurul restaurant ne-vegetarian de pe lista: Els Pescadors. E si cel mai scump: cam 50-60 de persoana pentru o cina. Dar merita toti banii. Aici am mincat unul dintre cei mai buni pesti pe care i-am mincat in viata mea.

Asta e harta cu restaurantele:

Desert

Daca dupa atita mincare vi s-a facut pofta de o ciocolata calda, mergeti la Valor. Astia sint specialistii din zona in ciocolata. Daca v-ati saturat de galagia din cartierul vechi, opriti-va la Caelum. Asta e o ceainarie/cafenea surprinzator de linistita considerind cit e de aproape de inima cartierului. In plus, aici se vind o gramada de dulciuri cica toate facute in manastirile din zona. De la prajiturele la ciocolati cu aroma de ceai, aici gasiti de toate. Daca ati iesit din cartierul vechi si ati ajuns in Gracia, opriti-va la Tea Room. Desi astia sint evident specializati pe ceaiuri, pentru noi cele mai de succes au fost smoothie-urile (sau „batido” in ES) de fructe. Tot pe Gran de Gracia, la citeva numere mai aproape de centru, este Amaretto, care, dupa descrierea lor, este un „icecream boutique”. Adica vind inghetata ceva mai calitativa decit inghetata medie. Am vazut aici pina si inghetata de visinata. Tot ce am luat pe arome de ciocolata de aici a fost beton. Nu in ultimul rind, daca ajungeti prin cartierul El Raval, unde s-au cam adunat arabii din Barcelona, puteti minca la orice cofetarie arabeasca un baclava asa cum nu se mai face in Romania de nu stiu cind.

Sightseeing

Sint o gramada de chestii faine de vazut in Barcelona. Dar, ca peste tot, exista alternative mai interesante la aproape orice recomandare din ghid. Decit sa va inghesuiti in catedrala principala din cartierul vechi („Barrio Gotico”) mai bine mergeti la biserica Santa Maria del Mar. Decit sa stati prin pietele centrale din Barrio Gotico si sa va uitati la pensionarii aia enervanti care danseaza Sardana mai bine cautati Plaza San Felipe Neri sau Plaza del Pi. Prima din ele e o piata mica si foarte linistita, la doi pasi de catedrala. Aici se vad urme din istoria mai recenta a Spaniei: aici au fost executiile publice din razboiul civil si un perete inca e ciuruit de gloante. In Plaza del Pi sint o gramada de terase fainute si, daca aveti noroc, prindeti si o piata de produse artizanale (brinzeturi, miere etc).

In orice caz, cel mai fain e sa va lasati timp suficient si sa va pierdeti prin Barrio Gotico si cartierele vecine: El Raval si Born. Sigur o sa dati peste niste surprize placute. Nu stiu in ce oras din Europa mai exista magazine de jucarii de lemn, de palarii sau pantofi facuti manual chiar in atelier… Mergind in Raval economisiti si excursia aia in Maroc: conform martorilor oculari, El Raval e exact ca si partea veche din Marakesh. Born e celalalt cartier lipit de Barrio Gotico, care isi pastreaza mai bine aerul de sat medieval. Aici e probabilitatea mai mare sa vedeti batrineii catalani iesind la cumparaturi la magazinul din colt. Sau sa dati peste niste cladiri construite fara nici un plan urbanistic, cu balcoane crescute in toate directiile, sustinute de niste birne de lemn care surprinzator inca nu crapa.

Pentru un „big picture” mai fain decit Google Maps, urcati-va pe Tibidabo, dealul de la vestul orasului. De sus se vede tot orasul, de la stadion pina la plaje. In plus, tot aici e o biserica pe doua nivele care merita citeva minute de vizita.

Hoteluri

Daca vreti sa va impresionati bi…, pardon, gagi…, pardon, jumatatea mai buna, trebe sa stati la La Florida. Hotelul asta e pe Tibidabo, la doi pasi de virf. Asta e de departe cel mai luxos hotel pe care l-am vazut in Spania. Pe linga asta, au un bar cu piscina „infinity” de unde se vede tot orasul. Ca sa intrati in piscina trebe sa stati acolo, dar la bar se poate merge oricum, chiar daca nu stati acolo.

Daca nu se poate La Florida, lantul AC e o alegere sigura. Inca n-am stat intr-unul naspa si nici nu sint foarte scumpe. Astia m-au cucerit cu o chestie foarte simpla: tot ce e in minibar e gratis. Asta e o chestie mult mai beton decit pare, mai ales dupa ce esti pe drum o zi si ajungi intr-o zona unde habar nu ai unde-s magazinele.

Turism in afara Barcelonei

Cititi articolul asta si alegeti-va ce va place. Ideea e ca sint o gramada de statiuni naspa chiar la nord de Barcelona, care ar trebui evitate, cel putin daca nu va e dor de Venus, Saturn, etc. Articolul de mai sus face un rezumat scurt da’ bun la toate locurile faine de pe Costa Brava care chiar merita vazute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s