NY Times habar n-au ce zic

Astazi am alergat o tura de vreo 25km de munte. Probabil cea mai dura tura pe care am alergat-o in viata mea. Vreo ora a fost alergat pe deal in sus continuu cu niste „pereti verticali” (ca sa-i citez pe astia de aici) de „alergam” cu o viteza de 0.0001 km/h. Am scos cam 2h15m pe tot traseul, o medie de vreo 5m24s/km. Cam jenant, dar eu am fost super incintat ca am reusit sa ajung inapoi la civilizatie pe 2 membre. Din 6 citi am plecat la inceput, 3 au abandonat pe traseu…

Bun, mai important e ca tocmai am citit un articol din NY Times despre tehnici de meditatie pentru sport, in special pentru alergat. Chestii „deep”, calugari tibetani si de-astea. Asa ca am zis ca sa incerc si io una din schemele recomandate in articol: numaratul pasilor, care practic te face sa uiti cit suferi la momentul respectiv. Totul a fost bine cit era inca usor: intr-adevar te ajuta sa-ti regularizezi ritmul si sa eviti sa te gindesti la timpenii. Problema incepe cind e cu adevarat greu, cind esti atita de rupt de nici nu mai poti sa numeri. Asa ca toate tehnicile alea is practic inutile: merg doar cind nu ai nevoie de ele. Din fericire, cel putin in cazul meu, cind ajungi in momentul ala de ti se rupe de tehnicile de meditatie, se prinde si creierul ca nu mai are ce face decit sa dea un shutdown partial. In momentul ala, toata lumea se reduce la pasul urmator. Nimic altceva nu mai exista. Un zen aproape perfect.

Asa imi arata zimbetul chinuit dupa tura:
rimg0285.JPG

rimg0286.JPG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s